Luminândele zilelor
de peste Toată săptămâna
L u n i
A îngerilor:
Podobie: Femei,
auziţi...
Arhangheli
şi Îngeri, Începătorii şi Domnii, Puteri, Stăpânii, şi Scaune, Heruvimi, cei cu
ochi mulţi, şi Serafimi, cei cu câte şase aripi, rugaţi-vă acum pentru noi, să
ne izbăvim din nevoi şi de focul cel nestins.
Alta:
Cel ce
ai împodobit cerul cu stelele, ca un Dumnezeu, şi prin îngerii Tăi tot pământul
luminezi, Făcătorule a toate, mântuieşte pe cei ce Te laudă pe Tine.
A Născătoarei de Dumnezeu:
Ceea
ce eşti dulceaţa îngerilor, bucuria celor necăjiţi, folositoarea creştinilor,
Fecioară, Maica Domnului, apără-ne pe noi şi ne izbăveşte de chinurile cele
veşnice.
M a r ţ i
A Înaintemergătorului:
Proorocule
preamărite şi Înaintemergătorule al harului, cel ce ai propvăduit pocăinţa
mântuirii tuturor şi pe Mieluşelul, Cel ce a ridicat păcatele lumii L-ai
arătat, fericite, pe acela acum roagă-L să miluiască lumea.
Alta:
Pe
Înaintemergătorul Ioan şi Botezătorul Mântuitorului, pe cel între prooroci
prooroc şi pe cel hrănit în pustie, pe cel născut al Elisabetei toţi să-l
lăudăm.
A Născătoarei de Dumnezeu:
Fecioară,
pe tine toţi proorocii mai înainte te-au vestit. David pe tine munte te
numeşte, chivot şi sfeşnic, scară şi pod, năstrapă, ceea ce porţi mana, şi
toiag odrăslit. Iar noi, ca pe o Născătoare de Dumnezeu, după vrenicie te
cinstim.
M i e r c u r i
A Crucii:
Cruce
dumnezeiască, lauda creştinilor, armă nebiruită şi întărire a credinţei, cu
credinţă te lăudăm şi ne închinăm; păzitoarea dreptmăritorilor creştini şi
slava mucenicilor, după vrednicie pe tine te lăudăm.
Alta:
Crucea
este păzitoarea a toată lumea, Crucea, podoaba Bisericii, Crucea, stăpâna celor
ce conduc, Crucea, întărirea credincioşilor, Crucea, slava îngerilor şi
diavolilor rană.
A Născătoarei de Dumnezeu:
Lângă
Cruce înainte a stat ceea ce Te-a născut mai presus de fire şi tânguindu-se a
strigat: Vai mie, preadulce Fiule, cum ai apus de la ochii mei? Cum între cei
morţi Te-ai socotit?
J o i
A
sfinţilor Apostoli:
Pe
Petru şi pe Pavel, pe Andrei, pe Ioan, pe Iacob, pe Vartolomei şi pe Matei, pe
Filip, pe Toma şi pe Simion, pe Iacob al lui Alfeu, pe Iuda Tadeul şi pe Matia,
Apostolii Domnului, şi pe sfinţii evanghelişti Marcu şi Luca cu credinţă toţi
să-i lăudăm.
Alta:
Apostoli
ai Mântuitorului, în toată lumea cea de sub soare alergând, aţi propovăduit cu
adevărat sfânta întrupare a lui Hristos din Fecioară şi, din înşelăciune
întorcând pe păgâni şi luminându-i, pe toţi i-aţi învăţat să cinstească pe
Sfânta Treime.
A Sfântului Nicolae:
Pe
marele arhipăstor şi ierarh şi întâiul şezător pe scaunul Mirelor, pe Nicolae,
toţi să îl lăudăm, că pe mulţi bărbaţi ce erau să moară fără dreptate i-a
izbăvit şi împăratului şi lui Avlavie s-a arătat în vis, stricând cu totul
hotărârea lor cea nedreaptă.
A Născătoarei de Dumnezeu:
Marie
preacurată, cădelniţă de aur, ceea ce ai fost încăpere Dumnezeirii celei
neîncăpute, întu care Tatăl a binevoit şi Fiul S-a sălăşluit şi Duhul cel
Preasfânt, umbrindu-te pe tine, Fecioară, te-a arătat de Dumnezeu Născătoare.
V i n e r i
A Crucii:
Bucură-te,
Cruce preasfântă, zidul cel nesurpat al lumii, scăparea scârbiţilor şi acelor
ce sânt întru nevoi, biruinţa celor ce conduc şi apărătoarea credincioşilor,
surparea barbarilor, cununa Aposolilor şi mântuirea credincioşilor.
Alta:
Crucea
este păzitoare a toată lumea, Crucea, podoaba Bisericii, Crucea, stăpâna celor
ce conduc, Crucea, întărirea credincioşilor, Crucea, slava îngerilor şi
diavolilor rană.
A Născătoari de Dumnezeu:
Pe
Cruce răstignit văzându-Te pe Tine Preacurata, plângând şi tânguiduse, striga:
Cum ai apus, Soarele slavei, începătorul luminii? Cum pe Cruce ai fost pironit
şi cu suliţa în coastă ai fost împuns, Fiule şi Dumnezeul meu, pentru a
oamneilor mântuire?
S â m b ă tă
A tuturor Sfinţilor:
Prooroci
preaslăviţi, Apostoli fericiţi, drepţilor, patriarhilor, dănţuire a ierarhilor
şi a preacuvioşilor, adunarea sfintelor femei şi toţi sfinţii mucenici, cu
Maica lui Dumnezeu, rugaţi-vă domnului să miluiască pe ai voştri robi.
A morţilor:
Cel ce
stăpâneşti pe cei morţi şi pe cei vii, ca un Dumnezeu, şi prin sfinţii Tăi tot
pământul luminezi, Ziditorule a toate, mântuieşte pe cei ce Te laudă pe Tine.
A Născătoarei de Dumnezeu:
Noi
întru tine ne lăudăm Născătoare de Dumnezeu şi folositoare către Dumnezeu te
avem: tinde mâna ta cea nebiruită şi sfărâmă pe vrăjmaşii noştri; trimite
robilor tăi ajutor dintru Cel sfânt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu