vineri, 24 martie 2017

25. L A U D E L E



L a u d e l e

De va fi duminică sau praznic împărătesc sau sfânt care are Doxologie mare, laudele se cântă pe glasul ce va fi de rând sau al primei stihiri de la laude.

Toată suflarea să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul din ceruri, lăudaţi pe El întru cele înalte; Ţie se cuvine cântare, Dumnezeule.

Lăudaţi-L pe El toţi îngerii Lui, lăudaţi-L pe El toate puterile Lui; ; Ţie se cuvine cântare, Dumnezeule.

Iar de va fi altă zi, peste săptămână, se citesc aceşti psalmi:

Psalmul 148
Lăudaţi pe Domnul din ceruri, lăudaţi-L pe El întru cele înalte. Lăudaţi-L pe El toţi îngerii Lui, lăudaţi-L pe El toate puterile Lui. Lăudaţi-L pe El soarele şi luna, lăudaţi-L pe El toate stelele şi lumina. Lăudaţi-L pe El cerurile cerurilor şi apa cea mai presus de ceruri să laude numele Domnului, că El a zis şi s-au făcut, El a poruncit şi s-au zidit. Pusu-le-a pe ele în veac şi în veacul veacului; lege le-a pus şi nu o vor trece. Lăudaţi pe Domnul toţi cei de pe pământ: balaurii şi toate adâncurile, focul, grindina, zăpada, viforul, toate îndepliniţi cuvântul Lui;  munţii şi toate dealurile, pomii cei roditori şi toţi cedrii; fiarele şi toate animalele, târâtoare şi păsările cele zburătoare; împăraţii pământului şi toate popoarele, căpeteniile şi toţi judecătorii pământului; tinerii şi fecioarle, bătrânii cu tinerii să laude numele Domnului, că numai numele Lui S-a înălţat. Lauda Lui pe pământ şi în cer. Şi va înălţa puterea poporului Lui. Cântare tuturor cuvioşilor Lui, fiilor lui Israel, poporului ce se apropie de El.

Psalmul 149
Cântaţi Domnului cântare nouă; lauda Lui în adunarea celor cuvioşi. Să se veselească Israel de Cel ce l-a făcut pe el şi fiii Sionului să se bucure de Împăratul lor. Să laude numele Lui în horă; în timpane şi în psaltire să-I cânte Lui. Că iubeşte Domnul poporul Său şi va înălţa pe cei blânzi şi-i va izbăvi. Se vor lăuda cuvioşii întru slavă şi se vor bucura în aştrnuturile lor. Laudele Domnului în gura lor şi săbii cu două tăişuri în mîinile lor, ca să se răzbune pe neamuri şi să pedepsesească pe popoare, ca să lege pe împăraţii lor în obezi şi pe cei slăviţi ai lor în cătuşe de fier, ca să facă între dânşii judecată scrisă. Slava aceasta este a tuturor cuvioşilor Săi.

Psalmul 150
Lăudaţi pe Domnul întru sfinţii Lui; lăudaţi-L pe El întru tăria puterii Lui. Lăudaţi-L pe El întru puterile Lui; lăudaţi-L pe El după mulţimea slavei Lui. Lăudaţi-L pe El

în  glas de trâmbiţă; lăudaţi-L pe El în psaltire şi în alăută. Lăudaţi-L pe El în timpane şi în horă; lăudaţi-L pe El în strune şi în organe. Lăudaţi-L pe El în chimvale bine răsunătoare; lăudaţi-L pe El în chimvale de strigare. Toată suflarea să laude pe Domnul.

De va fi duminică, se zic aceste stihuri:

Scoală-te, Doamne Dumnezeul meu, înalţă-se mâna Ta, nu uita pe săracii Tăi până la sfârşit.

Lăuda-Te-voi, Doamne, cu toată inima mea, spune-voi toate minunile Tale.

Slavă... Stihira Evangheliei,
Şi acum..., a Născăoarei de Dumnezeu:

Preabinecuvântată eşti, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că prin Cel ce S-a întrupat din tine, iadul s-a robit, Adam s-a chemat, blestemul s-a nimicit, Eva s-a liberat, moartea s-a omorât şi noi am înviat. Pentru aceasta cântând strigăm: Binecuvântat eşti, Hristoase Dumnezeule, Cel ce bine ai voit aşa, slavă Ţie.

(Dacă este Praznic, sau sfânt cu Doxologie, sau cu Polieleu, se cântă Slavă...  Şi acum... din Minei, Triod sau Penticostar).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu