Psalmul 83
Cât de iubite sânt
locaşurile Tale, Doamne al puterilor! Doreşte şi se sfârşeşte sufletul meu după
curţile Domnului: inima mea şi trupul meu s-au bucurat de Dumnezeul cel viu. Că
pasărea şi-a aflat casă şi turtureaua cuib, unde-şi va pune puii săi. Altarele
Tale, Doamne, al puterilor, Împăratul meu şi Dumnezeul meu. Fericiţi sânt cei
ce locuiesc în casa Ta; în vecii vecilor Te vor lăuda. Fericit este bărbatul al
cărui ajutor este de la Tine, Doamne; suişuri în inima s-a a pus, în valea
plângerii, în locul care i-a fost pus; că binecuvântare va a Cel ce pune Lege;
merge-vor din putere în putere, arăta-Se-va Dumnezeul dumnezeilor din Sion.
Doamne, Dumnezeul puterilor, auzi rugăciunea mea! Ascultă Dumnezeul lui Iacob!
Apărătorul nostru, vezi, Dumnezeule, şi caută spre faţa unsului Tău. Că mai
bună este o zi în curţile Tale decât mii. Ales-am a fi lepădat în casa lui
Dumnezeu, vai vârtos decât a locui în locaşul păcătoşilor. Că mila şi adevărul
iubeşte Domnul; Dumnezeu har şi slavă va da. Dumnezeu nu va lipsi de bunătăţi
pe cei ce umblă întru nerăutate. Dumnezeu al puterilor, fericit este omul cel
ce nădăjduieşte în Tine.
Psalmul 84
Bine ai voit, Doamne,
pământului Tău, întors-ai robia lui Iacob. Iertat-ai fărădelegile poporului
Tău, acoperit-ai toate păcatele lor. Potolit-ai mânia Ta; întorsu-Te-ai de
către iuţimea mâniei Tale. Întoarce-ne pe noi, Dumnezeul mântuirii noastre,
şi-Ţi întoarce mânia Ta de la noi. Oare în veci Te vei mânia pe noi? Sau vei
întinde mânia Ta din neam în neam? Dumnezeule, Tu, întorcându-Te, ne vei dărui
viaţă şi poporul Tău se va veseli de Tine. Arată-ne nouă, Doamne, mila Ta şi
mântuirea Ta dă-ne-o nouă. Auzi-voi ce va grăi întru mine Domnul Dumnezeu; că
va grăi pace peste poporul Său şi peste cuvioşii Săi şi peste cei ce-şi întorc
inima spre Dânsul. Dar mântuirea Lui este aproape de cei ce se tem de Dânsul,
ca să se sălăşluiască slava în pământul nostru. Mila şi adevărul s-au
întâmpinat, dreptatea şi pacea s-au sărutat. Adevărul din pământ a răsărit şi
dreptatea din cer a privit. Că Domnul va da bunătate şi pământul nostru îşi va
da rodul său; dreptatea înaintea Lui va merge şi va pune pe cale paşii Săi.
Psalmul 85
Pleacă, Doamne, urechea Ta
şi mă auzi, că sărac şi necăjit sânt eu. Păzeşte sufletul meu, căci cuvios
sânt; mântuieşte Dumnezeul meu, pe robul Tău, pe cel ce nădăjduişte în Tine.
Miluieşte-mă, Doamne, că spre Tine voi striga toată ziua. Veseleşte sufletul
robului Tău, că spre Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu. Că Tu, Doamne, bun
şi blând eşti şi mult-Milostiv tuturor celor ce Te cheamă pe Tine. Ascultă,
Doamne, rugăciunea mea şi ia aminte la glasul cererii mele. În ziua necazului
meu am strigat către Tine, că m-ai auzit. Nu este asemenea Ţie între dumnezei,
Doamne, şi nici fapte nu sânt ca faptele Tale. Veni-vor toate neamurile pe care
le-ai făcut şi se vor închina înaintea Ta, Doamne, şi vor slăvi numele Tău. Că
mare eşti Tu, Cel ce faci minuni, Tu eşti singurul Dumnezeu. Povăţuieşte-mă,
Doamne, pe calea Ta şi voi merge întru adevărul Tău; veselească-se inima mea,
ca să se teamă de numele Tău. Lăuda-te-voi, Doamne, Dumnezeul meu, cu toată
inima mea şi voi slăvi numele Tău în veac, Că mare este mila Ta spre mine şi ai
izbăvit sufletul meu din iadul cel mai de jos. Dumnezeule, călcătorii de lege
s-au sculat asupra mea şi adunarea celor tari a călcat sufletul meu şi nu Te-au
pus pe Tine înaintea lor. Dar Tu Doamne, Dumnezeu Îndurat şi Milostiv eşti;
îndelung-Răbdător şi mult-Milostiv şi adevărat. Caută spre mine şi mă
miluieşte, dă tăria Ta slugii Tale şi mântuieşte pe fiul slujnicei Tale. Fă cu
mine semn spre bine, ca să vadă cei ce mă urăsc şi să se ruşineze, că Tu,
Doamne, m-ai ajutat şi m-ai mângâiat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu