joi, 23 martie 2017

4. Rugăciuni ale Sf. Macarie cel Mare



Rugăciunea întâia,
a Sfântului Macarie cel Mare
            Doamne, curăţeşte-mă pe mine păcătosul, că niciodată n-am făcut bina înaintea Ta. Izbăveşte-mă de cel viclean şi să fie întru mine voia Ta, ca fără de osândă să deschid gura mea cea nevrednică şi să laud preasfânt numele Tău, al Tatălui, şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a doua,
a Sfântului Macarie cel Mare
     Din somnn sculându-mă, cântare de miez de noapte aduc Ţie, Mântuitorule, şi înaintea Ta căzând, strig: Nu mă lăsa să adorm în moartea păcatelor, ci mă miluieşte, Cel ce Te-ai răstignit de voie, şi pe mine, cel ce zac în lene; grăbind mă scoală şi mă mântuieşte, ca să stau înaintea Ta întru rugăciuni; iar după somnul nopţii, să-mi luminezi ziua fără de păcat, Hristoase Doamne, şi mă mântuieşte.

Rugăciunea a treia,
a Sfântului Macarie cel Mare
            Sculându-mă din somn, către Tine, Stăpâne, Iubitorule de oameni, scap şi spre lucrurile Tale mă nevoiesc. Mă rog Ţie, ajută-mi cu milostivirea Ta în toată vremea şi în tot lucrul. Izbăveşte-mă de toate lucrurile lumeşti cele rele şi de sporirea diavolească, izbăveşte-mă şi mă du întru împărăţia Ta cea veşnică. Că Tu eşti Făcătorul meu şi Purtătorul de grijă şi Dătătoul a tot binele şi întru Tine este toată nădejdea mea şi Ţie Slavă înalţ, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a patra,
a Sfântului Macarie cel Mare
         Doamne, Cel ce cu multa Ta bunătate şi cu îndurările Tale cele mari, mi-ai dat mie, robului Tău, de am trecut timpul nopţii acesteia fără de ispită de toată răutatea pizmaşului, Tu însuţi, Stăpâne, Făcătorule a toate câte sânt, învredniceşte-mă cu adevărată lumina Ta, ca să fac voia Ta cu inimă luminată, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a cincea:
           Doamne, Dumnezeule, Atotţiitorule, Care primeşti de la puterile Tale cele cereşti cântarea Sfintei Trimi, primeşte şi de la noi, nevrednicii robii Tăi, cântarea Sfintei Trimi şi ne dăruieşte ca, în toţi anii vieţii noastre şi în tot ceasul, Ţie slavă să-Ţi înălţăm: Tatălui
Şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a şasea:
            Doamne, Atotţiitorule, Dumnezeul puterilor şi al tuturor trupurilor, Care între cele de sus locuieşti şi spre cele de jos priveşti; Cel ce ispiteşti inimile şi rărunchii şi tainele oamenilor le ştii cu adevărat; Lumină fără de început şi pururea fiitoare, în care nu este mutare sau umbră de schimbare; Însuşi, Împărate fără de moarte, primeşte rugăciunile noastre pe care le aducem Ţie din gurile noastre cele necurate, în acest ceas al nopţii, îndrăznind pentru mulţimea milelor Tale. Lasă nouă greşealele ce am greşit înaintea Ta, cu cuvântul, cu lucrul, din ştiinţă şi din neştiinţă. Curăţeşte-ne pe noi de toate întinăciunile trupeşti şi sufleteşti, făcându-ne pe noi casă cinstitului şi Sfântului Tău Duh. Şi ne dăruieşte nouă cu inimă veghetoare şi curată să trecem toată noaptea acestei vieţi, aşteptând luminata şi sfânta zi a Unuia-Născut Fiului Tău, a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, când va veni pe pământ cu slavă să judece pe toţi şi să plătească fiecăruia după faptele lui. Ca să nu fim aflaţi zăcând şi dormitând, ci priveghind şi sculaţi întru lucrarea poruncilor Lui şi să fim gata a intra în bucuria şi în cămara slavei Lui celei dumnezeieşti, unde este glasul cel neîncetat al celor ce Te laudă şi nespusa dulceaţă a celor ce văd pururea frumuseţea cea nespusă a slavei Tale. Că Tu eşti lumina cea adevărată, Care luminezi şi sfinţeşti toate, şi pe tine Te laudă toată făptura în veci. Amin.

       Rugăciunea a şaptea:
            De Tine Te binecuvântăm, Dumnezeule preaânalte şi Doamne al milelor, Cel ce faci cu noi pururea lucruri mari şi cu anevoie de urmat, slăvite şi preaminunate, care nu au număr. Cel ce ne-ai dat nouă somn spre odihna neputinţelor noastre şi spre repaos de ostenelile trupului, mulţumindu-Ţi că nu ne-ai pierdut pe noi, cu fărădelegile noastre, ci după obicei Te-ai arătat iubitor de oameni şi ne-ai ridicat pe noi a mâneca şi a slăvi stăpânirea Ta. Pentru aceea ne rugăm bunătăţii Tale cele neasemuite: luminează ochii gândului nostru şi ridică mintea noastră din somnul cel greu al lenei şi deschide gura noastră şi o umple de laudele Tale, ca să putem în linişte a cânta, a striga şi a ne mărturisi Ţie, Dumnezeului celui slăvit în toate şi de toţi: Tatălui celui fără de început, împreună şi Unuia-Născut Fiului Tău şi Presfântului şi bunului  şi de viaţăfăcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu