vineri, 24 martie 2017

38. Rugăciune a Marelui Vasile



Rugăciune a Maelui Vasile

Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce dai partea Ta oamnenilor şi harul Preasfântului Duh l-ai trimis Ucenicilor şi Apostolilor Tăi şi prin limbile cele ca de foc cu puterea Ta ai deschis gurile lor, deschide şi gurile noastre, ale păcătoşilor, şi ne învaţă cum se cuvine a ne ruga pentru toate trebuinţele. Îndreptează viaţa noastră cea cu valuri la liman lin şi arată nouă calea pe care vom merge. Duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale noastre şi cu duh stăpânitor întăreşte cugetele noastre ca să nu alunece; ca în toate zilele, de Duhul Tău cel bun fiind povăţuiţi către cele de folos, să ne învrednicim a face poruncile Tale şi a ne aduce aminte pururea de preaslăvita a doua venire, cînd vor fi cercetate faptele oamenilor, şi să nu fim amăgiţi de frumuseţile cele stricăcioase ale acestei lumi; ci ne întăreşte  dori răsplărtirea bunătăţilor ce vor să fie, că bine eşti cuvântat şi lăudat de toţi sfinţii Tăi, în vecii vecilor. Amin.

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu