9.
MIJLOCEASUL AL TREILEA
După ce binecuvântează preotul, se zice: Sfinte
Dumnezeule... Preasfântă Treime... Tatăl
nostru... Că a Ta este împărăţia... Doamne miluieşte (de
12 ori). Slavă... Şi acum... Veniţi să ne închinăm... (de 3 ori), şi apoi se citesc aceşti psalmi:
Psalmul 29
Înălţa-Te-voi, Doamne, că m-ai ridicat
şi n-ai veselit pe vrăjmaşii mei împotriva mea. Doamne, Dumnezeul meu
strigat-am către Tine şi m-ai vindecat. Doamne, scos-ai din iad sufletul meu,
mântuitu-m-ai de cei ce se coboară în groapă. Cântaţi Domnului cei cuvioşi ai
Lui şi lăudaţi pomenirea sfinţeniei Lui. Că iuţime este întru mânia Lui şi
viaţă întru voia Lui; Seara se va sălăşlui plângerea, iar dimineaţa bucuria.
Iar eu am zis întru îndestularea mea: „Nu mă voi clătina în veac!”. Doamne,
întru voia Ta, dat-ai frumuseţii mele putere; dar când Ţi-ai întors faţa Ta, eu
m-am tulburat. Către Tine, Doamne, voi striga, şi către Dumnezeul meu mă voi
ruga. Ce folos ai de sângele meu, de mă cobor în stricăciune? Oare, Te va lăuda
pe Tine ţărâna, sau va vesti adevărul Tău? Auzit-a Domnul şi m-a miluit; Domnul
a fost ajutorul meu! Schimbat-ai plângerea mea întru bucurie, rupt-ai sacul meu
şi m-ai încins cu veselie, ca slava mea să-ţi cânte Ţie şi să nu mă mâhnesc;
Doamne, Dumnezeul meu, în veac Te voi lăuda!
Psalmul 31
Fericiţi cărora s-au iertat
fărădelegile şi cărora s-au acoperit păcatele. Fericit bărbatul căruia nu-i va
socoti Domnul păcatul, nici nu este în gura lui vicleşug. Că am tăcut,
îmbătrânit-au oasele mele, când strigam toată ziua. Ci ziua şi noaptea s-a
îngreunat peste mine mâna Ta, şi am căzut în suferinţă când ghimpele Tău mă
împungea. Păcatul meu l-am cunoscut şi făfădelegea mea n-am ascuns-o împotriva
mea. Zis-am: „Mărturisi-voi fărădelegea mea Domnului”; şi Tu ai iertat
nelegiuirea păcatului meu. Pentru aceasta se va ruga către Tine tot cuviosul la
vreme potrivită, iar potop de ape multe de el nu se vor apropia. Tu eşti
scăparea mea din necazul ce mă cuprinde, bucuria mea; izbăveşte-mă de cei ce
m-au înconjurat. Înţelepţi-te-voi şi te voi îndrepta pe calea aceasta, pe care
vei merge; aţinti-voi spre tine ochii Mei. Nu fi ca un cal şi ca un catâr, la
care nu este pricepere; cu zăbală şi cu frâu, fălcile lor voi strânge, ca să nu
se apropie de tine. Multe sânt bătăile păcătosului; iar pe cel ce nădăjduieşte
în Domnul, mila îl va înconjura. Veseliţi-vă în Domnul şi vă bucuraţi,
drepţilor, şi vă lăudaţi toţi cei drepţi la ininmă.
Psalmul 60
Auzi, Dumnezeule, cererea mea; ia aminte
la rugăciunea mea! De la marginile pământului către Tine am strigat; când s-a
mâhnit inima mea, pe piatră m-ai înălţat. Povăţuitu-m-ai, că ai fost nădejdea
mea, turn de tărie în faţa vrăjmaşului. Locui-voi în lăcşul Tău în veci;
acoperi-mă-voi cu acoperământul aripălor Tale, că Tu, Dumnezeule, ai auzit
rugăciunile mele; dat-ai moştenire celor ce se tem de numele Tău. Zile la
zilele împăratului adaugă, anii lui din neam în neam. Rămâne-va în veac
înaintea lui Dumnezeu; mila şi adevărul va păzi. Aşa voi cânta numele Tău în
veacul veacului, ca să împlinesc făgăduinţele mele zi de zi.
Slavă...
Şi acum... Sfinte Dumnezeule... Preasfântă Treime... Tatăl nostru... Că a a Ta
este împărăţia..., şi se zic troparele acestea, glasul
al 4-lea:
Dumnezeul
părinţilor noştri, Care faci pururea cu noi, după blâmdeţile Tale, nu îndepărta
mila Ta de la noi, ci, pentru rugăciunile lor, în pace ocârmuieşte viaţa
noastră.
Slavă...
Mucenicii
Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au luat de la Tine,
Dumnezeul nostru, că având tăria Ta, pe chinuitori au surpat; zdrobit-au şi ale
diavolului neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte
sufletele noastre.
Şi acum..., al Născătoarei de
Dumnezeu:
Născătoare
de Dumnezeu Fecioară, ceea ce eşti zid nesurpat nouă, creştinilor, către tine
scăpând, nevătămaţi rămânem; şi iarăşi greşind, pe tine te avem rugătoare.
Pentru aceasta mulţumind strigăm ţie: Bucură-te ceea ce eşti cu dar dăruită,
Domnul este cu tine.
Doamne
miluieşte (de 40 de ori), Slavă... Şi acum...
Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii... Întru numele Domnului
binecuvântează, părinte: Preotul: Pentru rugăciunile
sfinţilor părinţilor noştri... Şi se zice rugăciunea Sfântului Efrem Sirul: Doamne
şi Stăpânul vieţii mele..., aşa cum s-a arătat la
Miezonoptica din toate zilele. Apoi această
Rugăciune a Maelui Vasile
Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce dai
partea Ta oamnenilor şi harul Preasfântului Duh l-ai trimis Ucenicilor şi
Apostolilor Tăi şi prin limbile cele ca de foc cu puterea Ta ai deschis gurile
lor, deschide şi gurile noastre, ale păcătoşilor, şi ne învaţă cum se cuvine a
ne ruga pentru toate trebuinţele. Îndreptează viaţa noastră cea cu valuri la
liman lin şi arată nouă calea pe care vom merge. Duh drept înnoieşte întru cele
dinlăuntru ale noastre şi cu duh stăpânitor întăreşte cugetele noastre ca să nu
alunece; ca în toate zilele, de Duhul Tău cel bun fiind povăţuiţi către cele de
folos, să ne învrednicim a face poruncile Tale şi a ne aduce aminte pururea de
preaslăvita a doua venire, cînd vor fi cercetate faptele oamenilor, şi să nu
fim amăgiţi de frumuseţile cele stricăcioase ale acestei lumi; ci ne
întăreşte dori răsplărtirea bunătăţilor
ce vor să fie, că bine eşti cuvântat şi lăudat de toţi sfinţii Tăi, în vecii
vecilor. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu